Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie din Pitești a dat în judecată ANAF pentru că a lăsat-o fără pensie: "M-aţi nenorocit!" | Care este motivul

O femeie din Pitești a dat în judecată ANAF pentru că a lăsat-o fără pensie: "M-aţi nenorocit!" | Care este motivul

O femeie din Piteşti trăiește clipe de coșmar după ce ANAF i-a pus poprire pe contul în care primește pensia. Iată de la ce ar fi pornit totul.

O femeie din Pitești a dat în judecată ANAF pentru că a lăsat-o fără pensie: "M-aţi nenorocit!" | Care este motivul
Sursa foto: ziarulargesul.ro
de Claudia Popovici    |    27 Iul 2022   •   19:28

Cu o pensie de 1.500 de lei Georgeta Cârciumaru îşi caută de două săptămâni dreptatea la funcționarii de la Finanțe din Piteşti după ce contul său bancar a fost blocat.

Potrivit pensionarei, autorităţile fiscale nu i-au trimis nicio notificare privind vreo datorie şi un termen de plată şi i-ar fi pus direct poprire pe cont pentru niște cheltuieli de judecată.

"Vreau să-mi spună clar ce am de plată şi să oprească din cuponul de pensie. Ei ce fac? Îmi blochează la Casa de Pensii, îmi opresc şi contul la bancă", a povestit pensionara pentru ziarulargesul.ro

"Şi-au bătut joc de mine"

Cu dovezile în mână femeia s-a dus la ANAF şi a cerut să-i deblocheze contul. 

"Şi-au bătut joc de mine, m-au trimis de la un ghişeu la altul să facă ei calculele să-mi dea o hârtie de care aveam nevoie pentru bancă.

Au stat 2 ore să se uite în calculator, apoi s-a dus la director care mi-a zis că nu se poate, că trebuie să mai vorbească cu colegii. I-am spus: gândește-te bine că m-ai nenorocit.

Eu trebuie să plătesc unde stau, am nevoie de medicamente", a mai spus femeia decisă să îşi găsească dreptatea chiar şi în instanţă, mai ales că şi în primăvara acestui an a mai trăit o situaţie similară. 

×
Subiecte în articol: Pitești femeie pensie fisc
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close