Antena 3 CNN Actualitate Locale Femeie recent operată, ucisă de amantul cunoscut pe internet, într-o pensiune din Sinaia

Femeie recent operată, ucisă de amantul cunoscut pe internet, într-o pensiune din Sinaia

O femeie a fost ucisă de amantul pe care l-a cunoscut pe internet, într-o pensiune din Sinaia, unde veniseră să se cazeze. Femeia, care era operată la cap, a căzut fără suflare în momentul în care bărbatul a lovit-o după o ceartă.

Femeie recent operată, ucisă de amantul cunoscut pe internet, într-o pensiune din Sinaia
Sursa foto: Antena 3
de Cristi Georgescu    |    18 Sep 2021   •   19:36

Incidentul s-a petrecut la o pensiune din Sinaia, acolo unde femeia împreună cu presupusul amant, un bărbat în vârstă de 45 de ani, mergeau să se cazeze.

În urma unei altercații, bărbatul i-a dat femeii o palmă, moment în care aceasta a picat la pământ și a murit.

Surse apropiate anchetei spun că femeia, în vârstă de 47 de ani, avea grave probleme de sănătate și chiar în urmă cu foarte scurtă vreme suferise și o operație pe creier. Tocmai de aceea, cred anchetatorii, lovitura i-a fost fatală.

După incident, bărbatul a fugit de la fața locului, dar poliţiştii au fost alertați la timp și l-au prins pe individ la Comarnic, unde se află în custodie pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Acesta va reveni în Sinaia însoțit de poliţişti pentru audieri.

×
Subiecte în articol: Sinaia pensiune
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close