Antena 3 CNN Actualitate Locale Focuri de armă pe aeroportul Oradea. Pistolul unui agent SPP s-a descărcat accidental

Focuri de armă pe aeroportul Oradea. Pistolul unui agent SPP s-a descărcat accidental

Focuri de armă pe aeroportul Oradea. Pistolul unui agent SPP s-a descărcat accidental
Sursa foto: Foto: pixabay.com
07 Feb 2018   •   16:40

A fost panică pe aeroportul din Oradea, după ce pistolul unui agent SPP s-a descărcat, accidental.

Din fericire, în urma incidentului nu a fost nimeni rănit, însă conducerea SPP Bihor a sesizat imediat Poliţia, care a şi declanşat o anchetă.

„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări în cauză, bărbatul fiind bănuit de comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Până la finalizarea investigaţiilor, însă, agentul a fost mutat într-un post care nu necesită armă. 

„Angajatul respectiv lucrează din octombrie 2016 în SPP Bihor şi tot de atunci a fost repartizat la Aeroport. A trecut testul psihologic, ultima oară recent, în decembrie”, a declarat şeful SPP Bihor, Horia Miara, potrivit ebihoreanul.ro.

×
Subiecte în articol: focuri de arma aeroport Oradea pistol
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close