Antena 3 CNN Actualitate Locale Beat, fără permis și cu numere false la mașină, s-a răsturnat pe un teren de fotbal. Apoi a fugit de la locul accidentului

Beat, fără permis și cu numere false la mașină, s-a răsturnat pe un teren de fotbal. Apoi a fugit de la locul accidentului

La doar 19 ani, un tânăr din Galați a urcat la volan și a încălcat mai multe reguli de circulație dintr-un foc! Totul a culminat cu un accident rutier.

Beat, fără permis și cu numere false la mașină, s-a răsturnat pe un teren de fotbal. Apoi a fugit de la locul accidentului
de Alexandra Dima    |    20 Iul 2021   •   17:55

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut după ce provocat un accident rutier, încălcând multiple reguli de circulaţie. Totul s-a întâmplat pe raza comunei Smârdan, din jud. Galați, în cursul serii de luni, 19 iulie. Culmea e că nu a fost implicată decât o singură maşină, cea condusă de tânărul originar din satul Cişmele, scrie Viața Liberă.

Acesta ar fi pierdut controlul volanului în momentul în care a ajuns la intersecţia străzii Ion Creangă cu drumul care leagă poligonul Smârdan de localitatea Mihail Kogălniceanu. Autoturismul a derapat, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe un teren de fotbal.

În mașină se mai aflau doi tineri, unul de 17 şi unul de 18 ani, care au fost răniţi şi preluaţi de echipajele medicale. Unul dintre ei a rămas internat la Pediatrie pentru supraveghere şi investigaţii suplimentare.

Dosar penal cu multiple acuze

Poliţiştii sosiţi la faţa locului nu l-au mai găsit însă pe şoferul de 19 ani, care fugise. L-au găsit acasă, iar testarea cu etilotestul a arătat și de ce a preferat să îşi facă pierdută urma. Avea o alcoolemie de 0,6 grame la mie în aerul expirat! Surprizele s-au ținut apoi lanț. La verificarea documentelor s-a constata că nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Nici maşina cu care se răsturnase nu era în regulă, plăcuţele de înmatriculare folosite apărând în bazele de date ca fiind atribuite altui vehicul. 

"În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul cu numere false",  a declarat sg. şef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

×
Subiecte în articol: Galați
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close