O persoană și-a pierdut viața și alte trei au fost rănite marți dimineață în urma unui accident între o autospecială de poliție și o căruță. Incidentul rutier s-a produs în Galați pe DJ 255 între Pechea și Rediu.
Autospeciala poliției, condusă de un agent de 20 de ani care se deplasa către Rediu dinspre localitatea Pechea, a intrat în coliziune cu o căruță care se deplasa pe aceeași direcție. Incidentul a avut loc în jurul orei șase dimineața, potrivit Agerpres.
Accident grav în Galați
„La data de 9 septembrie, la ora 06:08, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 255. Din primele cercetări efectuate la fața locului, aceștia au stabilit că o autospecială de poliție, condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Matca, județul Galați, care se deplasa dinspre localitatea Pechea, către Rediu, ar fi intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care avea aceeași direcție de deplasare'', a transmis IPJ Galați.
Din cazua impactului violent o femei în vârstă de 71 de ani a murit, ia alte trei persoane au fost rănite. Printre care un bărbat de 23 ani, un altul de 73, precum și o femeie de 47 de ani. Toate persoanele aflându-se în atelajul hipo.
Agentul de poliție care a provocat accidentul este angajat la Secția 2 Poliție Rurală Smârdan - Postul de Poliție Pechea. În urma testării cu alcool-testul a rezultat că niciunul dintre cei doi conducători nu au consumat băuturi alcoolice. Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produl incidentul rutier.