Antena 3 CNN Actualitate Locale Grenade, pistoale şi sute de cartuşe, găsite în casa unui tânăr din Vulcan

Grenade, pistoale şi sute de cartuşe, găsite în casa unui tânăr din Vulcan

Un tânăr din municipiul Vulcan a reuşit să aducă în ţară, anul trecut, grenade, pistoale şi sute de cartuşe pe care le ţinea în casă.

Grenade, pistoale şi sute de cartuşe, găsite în casa unui tânăr din Vulcan
Sursa foto: Poliţia Română
de Georgiana Adam    |    11 Ian 2022   •   12:59

Un adevărat arsenal a fost găsit în casa unui bărbat din Hunedoara. Sute de cartușe, dar și pistoale sau grenade au fost descoperite la 3 adrese.

Polițiștii au făcut luni trei percheziții la adrese situate într-o localitate din Valea Jiului.

Aici, un bărbat în vârstă de 32 de ani, care locuia fără forme legale în municipiul Vulcan, păstra două pistoale cu glonț şi peste 500 de cartușe de diferite calibre, tuburi de cartușe și capse de inițiere, precum și două grenade.

Armele şi muniţia deţinute ilegal au fost ridicate, transmite IGPR.

Cercetările au scos la iveală că armele, componentele de arme și elementele de muniție au fost introduse ilegal în țară, în perioada octombrie – noiembrie 2021, de către bărbat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore și va fi prezentat procurorului de caz din Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.

"În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit la adresele folosite de persoana bănuită, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care locuia fără forme legale în municipiul Vulcan: două pistoale cu glonț şi mai multe componente de arme de diferite tipuri (peste 500 de elemente de muniție constând în cartușe de diferite calibre, tuburi de cartușe și capse de inițiere), precum și două elemente de muniție tip grenade. Armele şi muniţia deţinute ilegal au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că armele, componentele de arme și elementele de muniție găsite la percheziție ar fi fost introduse ilegal în țară, în perioada octombrie – noiembrie 2021, de către bărbat,  fără a fi declarate organelor vamale și ar fi fost deținute fără drept de acesta.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului, faţă de care a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor preventive", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

×
Subiecte în articol: Valea Jiului Hunedoara vulcan
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close