Antena 3 CNN Actualitate Locale Grevă generală la Prefectura Buzău, începând de luni. Motivul pentru care angajaţii întrerup activitatea

Grevă generală la Prefectura Buzău, începând de luni. Motivul pentru care angajaţii întrerup activitatea

Zeci de angajați din Instituția Prefecturii Buzău, vor întrerupe activitatea, luni, nemulțumiți că formele de protest la care au recurs până acum nu au dat roade. Astfel de proteste au loc nu doar la Buzău, ci și în alte județe din țară.

Grevă generală la Prefectura Buzău, începând de luni. Motivul pentru care angajaţii întrerup activitatea
Sursa foto: Facebook | Institutia Prefectului Judetul Buzau
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Apr 2023   •   15:19

Angajaţii din cadrul Prefecturii Buzău vor intra luni în grevă generală, nemulţumiţi de grila de salarizare care nu este în concordanţă cu activităţile pe care le desfăşoară.

Potrivit sindicaliştilor, în prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât cel al unui angajat din consiliul judeţean, din primării sau alte servicii publice deconcentrate.

"Sindicatul va desfăşura o grevă generală. Ca revendicări principale amintesc în primul rând transferarea angajaţilor din funcţii teritoriale la funcţii de stat, salarizarea să fie conformă cu atribuţiile pe care le avem în cadrul Instituţiei Prefectului având în vedere că Prefectura este organ de control pentru activităţile administraţiei publice locale şi de coordonare a serviciilor deconcentrate.

De asemenea dorim trecerea noastră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Citeşte şi: Protest naţional al fermierilor: Sunt blocate patru vămi şi portul Constanţa

Considerăm că aici ar fi locul nostru şi nu într-un minister militarizat", a declarat Stelică Bordea, liderul Sindicatului din Instituţia Prefectului Buzău, grup afiliat Sindicatului "Egalitatea", al funcţionarilor publici şi personalului contractul din administraţia publică.

"Greva generală va începe luni dimineaţa la ora 8.00, vom fi prezenţi la serviciu toţi angajaţii dar cu încetarea lucrului.

Serviciul Apostilă este în grevă, Registratura este în grevă cu excepţia primirii corespondenţei de care se va ocupa personalul cabinetului prefectului.

Sper să fim luaţi în seamă de către conducerea ministerului şi să reuşim în acest demers", a precizat liderul de sindicat.

În situaţia în care revendicările nu vor fi soluţionate, sindicaliştii ameninţă cu prelungirea grevei generale, potrivit Agerpres.

×
Subiecte în articol: Buzau protest grevă prefectura
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close