Antena 3 CNN Actualitate Locale Gunoaiele din Ploiești nu au mai fost ridicate de două săptămâni

Gunoaiele din Ploiești nu au mai fost ridicate de două săptămâni

Gunoaiele din Ploiești nu au mai fost ridicate de două săptămâni, iar primarul critică modul în care este realizată salubrizarea din oraș.

Gunoaiele din Ploiești nu au mai fost ridicate de două săptămâni
Sursa foto: Observatorulph.ro
de Maria Zărnescu    |    05 Mai 2021   •   17:25

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, consideră inacceptabilă situația în care se află orașul din punct de vedere al salubrității și susține că gunoaiele nu au fost ridicate de două săptămâni.

Primarul Andrei Liviu Volosevici consideră reacția Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” ruptă total de realitate. Conform Primăriei Ploiești, instituția nu poate rezilia contractul de ridicare a gunoiului menajer întrucât acesta este manageriat şi gestionat de ADI.

"Este imposibil de acceptat răspunsul ADI transmis către RASP Ploiești, Garda de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, APM Prahova şi DSP Prahova, prin care reprezentanții acestei instituții au aflat din mass media că, la Ploiești, gunoiul este neridicat de două săptămâni, ceea ce demonstrează că nu există o monitorizare în teren a operatorului de salubritate, fapt ce a condus la transformarea orașului într-o mare ghenă de gunoi", declară primarul Andrei Volosevici, potrivit Mediafax.

"Monitorizarea noastră în teren, dar şi sesizările disperate ale cetăţenilor cu privire la necolectarea munților de gunoi din oraș exprimă contrariul: platformele sunt pline şi gunoiul este depozitat şi pe lângă acestea, iar pubelele de gunoi de la ploieștenii care stau la case zac şi ele neridicate de două săptămâni", se arată în comunicatul primăriei.

În acest context, autoritățile locale vor continua demersurile pentru rezolvarea situației, după cum a afirmat primarul.

"La nivelul municipiului Ploieşti vom analiza posibilitatea de a rezilia contractul pe care Ploieştiul îl are cu operatorul de salubritate pentru activitatea de curăţenie căi publice, sau de a face contract (în baza unei proceduri de urgenţă) cu un alt operator care să asigure curăţenia în Ploieşti, pe perioada stării de alertă, constatată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu tarife care să nu depăşească valorile din contractul cu actualul operator, decizia finală urmând să fie luată prin votul Consiliului Local, într-o şedinţă pe care o vom convoca imediat după decizia CJSU", anunța la începutul săptămânii primarul.

×
Subiecte în articol: Ploiești aruncă la gunoi primar
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close