Antena 3 CNN Actualitate Locale Imaginile sărăciei! Oameni cu handicap, la coadă pentru a primi mâncare, la Galaţi

Imaginile sărăciei! Oameni cu handicap, la coadă pentru a primi mâncare, la Galaţi

În România secolului 21, sute de persoane cu gradul 1 şi 2 de handicap stau la cozi uriaşe pentru a primi alimente, care nici măcar nu le sunt destinate exclusiv lor. Ei primesc ce rămâne în urma programului de ajutor alimentar al Uniunii Europene, care este adresat doar celor cu venit minim garantat sau beneficiarilor alocaţiilor pentru susţinerea familiei.

Imaginile sărăciei! Oameni cu handicap, la coadă pentru a primi mâncare, la Galaţi
Sursa foto: Antena 3
de Gabi Vlad    |    10 Iun 2022   •   23:35

Din această dimineaţa şi timp de 15 zile persoanele cu dizbilităţi cuprinse în gradul 1 şi 2 de handicap s-au prezentat la punctul de distribuire a pachetelor cu alimente şi a produselor de igienă din partea Uniunii Europene.

La Galaţi acţiunea s-a transformat într-o coadă a umilinţei pentru de frica că nu să primească acest ajutor, persoanele cu handicap au venit încă de la 3-4 dimineaţa.

Persoanele cu handicap nu sunt prevăzute în programul de ajutorare alimentar POAD al Uniunii Europene.

Legislativ acest program este adresat doar persoanelor cu venit minim garantat sau beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, iar în cazul în care mai rămân colete acestea se distribuie persoanelor cu dizabilităţi după principiul primul venit primul servit. Aşa că beneficiarii au venit în număr foarte mare.

Pachetul alimentar cântărește peste 25 kg și conține făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, pate de ficat, compot de fructe și gem de fructe.

Anul acesta au rămas peste 2.000 de cutii care pot fi distribuite timp de două săptămâni.

Beneficiarii trebuie să se prezinte cu buletinul de identitate şi certificatul de handicap sau poate face această deplasare şi un aparţinător.
 

×
Subiecte în articol: Galați coada handicap mancare
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close