Un tânăr și-a dezgropat bunica moartă de 15 ani ca să o jefuiască. Fapta bărbatului de 24 de ani, din comuna Vermeș, județul Caraș-Severin, a oripiliat întreaga comunitate. Tânărul este cercetat în prezent pentru profanare de morminte cadavre. Sătenii spun că așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în zona lor, mai ales că pe Valea Pogănișului nu există obiceiul înmormântării oamenilor cu bunuri de valoare.
Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată de un bărbat din comuna Vermeș că a găsit spartă cripta din cimitir unde era depusă bunica sa decedată în urmă cu 15 ani, iar sicriul din interior era sustras. Ulterior, la aproximativ 30 de metri de criptă, într-o zonă cu vegetație înaltă, polițiștii au găsit sicriul cu osemintele persoanei decedate.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, din comună, bănuit că ar fi comis fapta întrucât ar fi auzit că în interiorul sicriului ar putea găsi bunuri de valoare, lucru care nu s-a adeverit.
Negăsind ceea ce căuta, tânărul s-a răzbunat pe schelet dezmembrându-l și aruncându-l împreună cu sicriul în tufele de pe marginea unui șanț. Localnicii sunt șocați de cele întâmplate, spun că în satul lor nu s-a mai pomenit așa ceva și nu înțeleg cum anume s-au petrecut lucrurile și nici cum a reușit tânărul să facă singur așa ceva. Grozăvia este și mai mare având în vedere că decedata îi era și rudă.
Alina Boeru, purtător de cuvânt IPJ Caraș-Severin: „Rămășițele pământești au fost strânse și așezate în sicriu și reînhumate. Sătenii spun că nu s-a mai găsit craniul. Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița”.