''Dacă minte nu e, nimic nu e''. Parafraza li se potriveşte mănuşă celor care au gândit şi pus în practică programe aberante de finanţare din bani publici, cum ar fi parcuri amenajate în sate din mijlocul pădurii, baze sportive din localităţi de pensionari, sau modernizări de fântâni în comune în care pânza freatică e contaminată. Mai grav, după ce s-au cheltuit sume colosale măreţele investiţii au fost lăsate în paragină. Noi ne-am întrebat de ce România, ţară în care o treime din drumuri încă mai sunt din pământ sau pietriş iar 40% dintre oameni au şi azi toaleta în curte, avea nevoie de tichie de mărgăritar.
Reporterul Alex Nedea a mers pe Valea Ierii în judeţul Cluj, acolo unde se află un stadion de zece miliarde. ''Văd că marea investiţie are un mic defect. A fugit gazonul de pe teren'', spune jurnalistul.
Amuzat de situaţia în care se află stadionul, un localnic în vârstă spune că ar putea să facă chiar o echipă a pensionarilor, de la 50 la 80 de ani.
Stadioane ca cel din Valea Ierii s-au tot construit în ultimii 12 ani, iar iniţiativa i-a aparţinut Executivului Tăriceanu, care în 2006 a dat o ordonanţă pentru împânzirea României rurale cu baze sportive. Aşa au răsărit 940 de terenuri de sport prin sate şi comune care ar fi avut nevoie mai întâi să fie aduse în secolul XXI şi abia apoi să joace fotbal de bucurie. Suma a ajuns astăzi la 160 milioane de euro, dar cum s-a cheluit ea a rămas un mister.
