Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad, trei cadre medicale şi trei pacienţi transportaţi la spital

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad, trei cadre medicale şi trei pacienţi transportaţi la spital

Un incendiu a izbucnit, în această dimineaţă, la Spitalul de Psihiatrie din Arad. Trei cadre medicale, dar şi trei pacienţi au fost transportaţi la spital.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad, trei cadre medicale şi trei pacienţi transportaţi la spital
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad
de Daciana Cordoş    |    05 Sep 2021   •   09:39

Incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Arad a izbucnit în jurul orei 04.20, apelul la numărul unic de urgenţă 112 fiind efectuat la ora 04.24, atunci când reprezentanţii spitalului au cerut ajutorul pompierilor.

"La interventie s-au deplasat 2 autospeciale de stingere, Descarcerarea ușoară, SMURD TIM Arad, SMURD EPA Vladimirescu si SMURD EPA Curtici, cu un total de 18 subofiteri si 3 ofiteri.

În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta într-o rezervă a spitalului cu degajarea mare de fum și posibilitatea de extindere.

O parte a pacienților, aproximativ 15 persoane s-au autoevacuat.

Pompierii Detașamentului Arad au evacuat alți 6 pacienți și 3 cadre medicale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Echipajul SMURD TIM a evaluat persoanele evacuate din care 6 au fost transportate la UPU Arad(3 pacienti si 3 cadre medicale), toți în stare bună cu ușoară intoxacatie cu fum.

Incendiul a fost lichida după aproximativ 20 minute la ora 04:48 fără a se extinde. 

Cauza probabilă a incendiului folosirea cu intentie a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului, se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.

×
Subiecte în articol: Arad incendiu
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close