Antena 3 CNN Actualitate Locale Metoda inedită prin care autorităţile de la Buşteni vor încerca să îndepărteze urşii din oraş

Metoda inedită prin care autorităţile de la Buşteni vor încerca să îndepărteze urşii din oraş

Tot mai disperate de apariţia urşilor, edilii din staţiunea Buşteni optează pentru noi metode de a ţine animalele la distanţă de staţiune.

Metoda inedită prin care autorităţile de la Buşteni vor încerca să îndepărteze urşii din oraş
Sursa foto: pixabay.com
de Alexandra Dima    |    14 Iul 2022   •   12:55

Autorităţile din staţiunea Buşteni vor încerca să îndepărteze urşii din zona intravilană folosind raze laser şi ultrasunete, primele astfel de dispozitive urmând să fie montate în oraş în cursul săptămânii viitoare.

Este vorba de un program pilot care, dacă, va da rezultate va fi extins pe raza staţiunii, potrivit primarului Mircea Corbu, citat de Agerpres. 

Edilul a anunţat şi că s-au făcut solicitări către Garda Forestieră pentru relocarea unui număr de cinci urşi, unul fiind deja dus în pădurea din Săcele.

"Mulţumim pentru mesajele şi înţelegerea cetăţenilor. Ştim că situaţia curentă este una dificilă şi dă bătăi de cap atât localnicilor, cât şi turiştilor. Trebuie să cunoaşteţi faptul că în fiecare seară sunt cel puţin 3-4 acţiuni de îndepărtare a animalelor sălbatice pentru a evita producerea de evenimente tragice. Trebuie să fim cu toţii conştienţi că sunt animale sălbatice cu reacţii imprevizibile, de aceea vă îndemnăm să adoptaţi o poziţie precaută faţă de acestea", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Buşteni. 

×
Subiecte în articol: busteni
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close