Antena 3 CNN Actualitate Locale Investiție de 14 milioane de lei pentru sănătate. Spitalul din Târgu Bujor, modernizat de Consiliul Judeţean Galaţi, cu fonduri europene

Investiție de 14 milioane de lei pentru sănătate. Spitalul din Târgu Bujor, modernizat de Consiliul Judeţean Galaţi, cu fonduri europene

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:41 04 Apr 2024 Modificat la 12:41 04 Apr 2024

Valoarea investiției clădire este de aproximativ 14 milioane de lei, din care aproape 11 milioane de lei sunt fonduri europene provenite prin programul operațional regional 2014-2020.

Pentru dotarea noii clădiri au fost achiziționate 180 de echipamente medicale, iar pentru consolidarea terenului a fost construit un zid de sprijin.

Clădirea dispune și de centrală electrică, pompe de căldură, lift pentru accesul pacienților nedeplasabili în secția de chirurgie și sisteme de supraveghere video, de control acces în încăperi și de detecție incendiu.

”Astăzi pot să vă spun că sunt foarte bucuros că am reușit împreună cu echipa managerială de la Spitalul de Târgu Bujor, cu Primăria din Târgu Bujor i-a ajutat, i-am susținut și am schimbat complet acest spital.

Toate clădirile din spital au fost modernizate, au fost clădiri noi pentru pediatrie, pentru chirurgie și astăzi ne aflăm în ambulatoriul de specialitate al spitalului din Târgu Bujor un o clădire nouă, construită de la zero, o suprafață de peste 800 de metri pătrați”, a declarat Costel Fotea, președinte CJ Galați.

De asemenea, în cadrul noii unități va funcționa și laboratorul de analize medicale, care până acum își desfășura activitatea într-o clădire construită în urmă cu aproape 150 de ani.

Noul laborator are un spațiu de patru ori mai mare și a fost dotat de la zero cu aparatură medicală, unele echipamente fiind o premieră în istoria unității medicale.

”Am desfășurat activitate de ambulatoriu, consultații de specialitate și până acum, dar în spațiile destinate spitalizării acest lucru nu era cu acordul normelor sanitare. Acum avem spații adecvate pentru fiecare specialitate în parte, mult mai bine pentru pacienți. Laboratorul se afla într-un spațiu de 120 de metri pătrați, nu existau zone de așteptare pentru pacienți”, a declarat Victoria Gheonea, manager spital Târgu Bujor.

”Oamenii care ar fi trebuit să facă analize la Galați și ar fi trebuit să se deplaseze 60-70km. Aceleași analize le pot face acum la Târgu Bujor” a declarat Costel Fotea, președinte CJ Galați.

Și datorită noilor dotări, trei noi medici au ales să vină la Spitalul Târgu Bujor în ultimele luni.

Mai mult, autoritățile locale își doresc ca pe viitor să construiască o clădire nouă și pentru medicină internă și compartimentul de urgențe, astfel încât toate secțiile spitalului să funcționeze în clădiri noi sau modernizate complet.

×
Parteneri
x close