Preotul Petru Corogeanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare, iar cele patru măicuţe care l-au ajutat au primit pedepse cuprinse între 5 şi 8 ani. Preotul a fost eliberat însă în 2011 şi, după cum spun apropiaţii săi, nici acum nu şi-a găsit liniştea sufletească.
Cazul măicuţei Irina Cornici, care a fost supusă unui ritual de exorcizare de o cruzime îngrozitoare a şocat o ţară întreagă în anul 2005. Tânăra de 23 de ani avea tulburări psihice şi provenea dintr-o familie cu mari probleme.
Tatăl ei s-a sprânzurat când fata avea 2 ani, iar ea a asistat la scena sinuciderii. Irina a fost abandonată de mamă la 3 ani şi a ajuns la un orfelinat. A crescut în condiţii grele, în frică şi frustrări, iar la majorat a plecat în Germania unde a lucrat ca îngrijtoare.
Se pare că a ajuns la mănăstirea Tanacu întâmplător, pentru a-şi a vizita o colegă de orfelinat, care devenise călugăriţă. La scurt timp după ce s-a decis să rămână la mănăstire, Irina a făcut prima criza psihotică, iar preotul Daniel Corogeanu s-a gândit că este posedată. A trimis-o totuşi la Spitalul Judeţean Vaslui, unde un psihiatru i-a pus diagnosticul „schizofrenie dezorganizată" şi i-a dat un tratament cu sedative.
Revine la mănăstire, însă după scurt timp, face a doua criză, devastatoare. Acela a fost momentul în care preotul mănăstirii şi patru măicuţe au decis că trebuie să o exorcizeze.
Au sechestrat-o pe tânără într-o chilie a mănăstirii şi au legat-o de mâini şi de picioare, cu credinţa că în acest mod vor scoate duhurile rele din trupul acesteia.
Au legat-o cu lanţuri de o cruce de lemn şi i-au pus un căluş în gură, făcut dintr-un prosop. Irina Cornici a fost ţinută pe cruce timp de trei zile, fără mâncare şi apă, după care a murit. La examenul medico-legal, s-a stabilit că avea leziuni traumatice cu caracter vitale, dar şi arsuri pe corp. Medicul a apreciat că acestea s-au produs în condiţiile în care victima a fost imobilizată şi s-a zbătut o perioadă îndelungată.
Preotul Petru Corogeanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare, iar cele patru foste măicuţe, care l-au ajutat, au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 5 si 8 ani, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmată de moartea victimei. Credincioşii care vin la Tanacu îşi aduc aminte de ei cu tristeţe.