Antena 3 CNN Actualitate Locale ÎPS Teodosie a adus Lumina Sfântă cu barca, de pe mare, la Constanța: ”Cum a venit Sfântul Apostol Andrei”

ÎPS Teodosie a adus Lumina Sfântă cu barca, de pe mare, la Constanța: ”Cum a venit Sfântul Apostol Andrei”

Pe litoral, Lumina Sfântă de Paște a fost adusă cu barca la Constanța, de pe mare, de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a acostat cu o barcă în portul Tomis. Mii de oameni s-au înghesuit să ia lumină. De pe malul apei, Teodosie a plecat într-o procesiune cu un sobor de preoți și cu sute de localnici și turiști.

de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Mai 2024   •   09:05

ÎPJ Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adus și în acest Lumina Sfântă de pe mare şi a adus-o în Parcul Catedralei, pentru a fi împărţită credincioşilor.

Teodosie a mărturisit că a ales acest mod, deoare și Sfântul Apostol Andrei a făcut același lucru.

Mii de credincioși s-au adunat în Portul Tomis ca să îl întâmpine pe ÎPS Teodosie și să ia Lumina Sfântă. 

De pe malul apei, Teodosie a plecat într-o procesiune cu un sobor de preoți și cu sute de localnici și turiști.

Ulterior, Teodosie a transmis un mesaj pentru credincioși.

”Iubiţi credincioşi, iată şi în anul acesta 2024, în Sâmbăta Mare, Lumina din cer a coborât la Ierusalim şi a fost adusă şi în oraşul de la malul mării şi am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei, când trimis fiind, prin tragere la sorţi, la propăvăduire ne-a încreştinat şi ne-a adus Lumina Evangheliei.

În centrul propăvăduirii Sfântul Apostol Andrei a avut sărbătoarea Învierii care este sărbătoarea sărbătorilor, sărbătoarea Luminii, a adevărului pentru că adevărul este lumină. Şi iată adevărul triumfă în fiecare an.

Nu este an în care să nu coboare Lumina după ce Patriarhul Ierusalimului cu ceilalţi slujitori se roagă şi coboară Lumina din cer, din cerul senin şi iată uimeşte pe toţi cei ce sunt acolo, care strigă de bucurie şi recunosc un adevăr, dar nu se încumetă toţi să-l primească şi spun «lumina adevărată a ortodocşilor».

Să ne bucurăm că avem această credinţă care se identifică cu Lumina lui Hristos, adevărul întrupat, care a pătimit, a murit, a fost îngropat, dar a înviat şi ne cheamă şi pe noi la Înviere după ce am avut perioada de pregătire a postului şi mai ales Săptămâna Patimilor, care astăzi s-a încheiat.

Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului în fața jurnaliștilor.

×
Subiecte în articol: lumina sfanta Constanța Paste Teodosie
Parteneri
Avertizare meteo imediată cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii!
x close