Antena 3 CNN Actualitate Locale Curse întârziate pe Aeroportul Otopeni. Anunţul făcut de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

Curse întârziate pe Aeroportul Otopeni. Anunţul făcut de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi din Capitală, precizează că au apărut întârzieri ale unor curse Wizz Air.

Curse întârziate pe Aeroportul Otopeni. Anunţul făcut de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    25 Apr 2023   •   08:38

Întârzierile avioanelor sunt cauzate de schimbarea indicativului de zbor pentru o parte dintre aparate.

Compania Națională Aeroporturi București informează că, din cauza schimbării indicativului de zbor pentru o parte dintre cursele Wizz Air, din "W6" (Wizz Air) în "W4" (Wizz Air Malta), realizată în cursul nopții de luni spre marți, au apărut întârzieri modice la cursele vizate ale companiei aeriene.

"Schimbarea datelor de zbor a presupus reintroducerea manuală în sistemul de procesare a informațiilor referitoare la cursele respective, ceea ce a determinat întârzieri care doar punctual au depășit o oră. 

La această oră, traficul aerian se desfășoară în condiții normale. Nu există nicio cursă anulată", informează CNAB, potrivit Mediafax.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii că a luat toate măsurile necesare pentru minimizarea întârzierilor și pentru operarea în deplină siguranță a operațiunilor pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București.

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close