Antena 3 CNN Actualitate Locale Un polițist aflat în misiune a ajuns la spital după ce s-a izbit cu autospeciala de un copac, în Vaslui

Un polițist aflat în misiune a ajuns la spital după ce s-a izbit cu autospeciala de un copac, în Vaslui

O autospecială a Poliţiei, care se afla în misiune deplasându-se la o intervenţie în urma unui apel la numărul 112, a fost implicată într-un accident produs pe o strada din Vaslui. Unul din cei patru agenţi a ajuns la spital.

Un polițist aflat în misiune a ajuns la spital după ce s-a izbit cu autospeciala de un copac, în Vaslui
Sursa foto: Vremeanouă.ro
de Claudia Popovici    |    18 Ian 2022   •   21:46

Potrivit presei locale, autospeciala IPJ Vaslui se afla în misiune și avea semnalele acustice și luminoase puse în funcțiune.

Maşina se deplasa cu viteză la o intervenţie în urma unui apel la numărul 112, iar la un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil, izbindu-se de un copac de pe marginea drumului.

Potrivit martorilor, în timp ce derapa, autospeciala IPJ Vaslui a trecut la un metru distanță de țeava de gaze naturale care alimenta totă zona Gării.

Din fericire, niciun pieton nu se afla pe trotuar, astfel a fost evitată o tragedie de proporții.

În urma evenimentului, doar unul din cei patru agenţi care se aflau în maşină a avut nevoie de îngrijiri medicale, acesta acuzând dureri la nivelul picioarelor, notează vremeanoua.ro.

la fața locului au intervenit și echipajele de descarcerare ale ISU Vaslui pentru că portiera din dreapta față a dubei nu se mai deschidea.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

„În cauză sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și dispunerea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, citat de presa locală. 

×
Subiecte în articol: Vaslui MAI masina politie politist copac
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close