Antena 3 CNN Actualitate Locale Mașină spulberată de tren în Vaslui: Cel puțin două victime, inclusiv un copil de şapte ani

Mașină spulberată de tren în Vaslui: Cel puțin două victime, inclusiv un copil de şapte ani

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 17:38 23 Apr 2023 Modificat la 18:18 23 Apr 2023
img (34)
Sursa foto: ISU Vaslui

O maşină a fost lovită, duminică, de un tren, la Roşieşti, în judeţul Vaslui. Două persoane au fost rănite în urma accidentului, o femeie în vârstă de 39 ani și un copil în vârstă de 7 ani.

Ambele victime au suferit politraumatisme, dar sunt conștiente și cooperante, potrivit ISU Vaslui.

Victimele au primit primul ajutor în ambulanța SMURD, iar în acest moment sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială pentru descarcerare,  o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea victimelor și acordarea primului ajutor, în urma producerii unui accident rutier pe calea ferată,  în raza localității Roșiești,  comuna Roșiești.  

La intervenție se deplasează și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.

Acţiunea este în dinamică.

Update 17:45 - Comunicatul IPJ Vaslui

Astăzi, 23.04.2023, ora 15.38, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe drumul județean DJ 244A, în proximitatea localității Gara Roșiești, comuna Roșiești, județul Vaslui, la o trecere la nivel cu calea ferata, dublă, fără bariere.

Un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către o femeie, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Vaslui, care circula dinspre drumul european DE 581 către localitatea Gara Roșiești, a fost acroșat de către trenul InterRegio 1662 (care circula pe relația  Iași - București Nord).

În autoturism se mai aflau, în calitate de pasageri, un bărbat, în vârstă de 39 de ani (aflat pe locul din dreapta față) și un minor, în varstă de 8 ani (aflat pe bancheta din spate).

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului. Acesta urmează a fi transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru evaluare si acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto, posesoare de permis de conducere emis în luna ianuarie 2023 și mecanicul de locomotivă, bărbat în vârstă de ani de 24 de ani,  din municipiul Iași, au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a  împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

 

 

 

×
Etichete: Vaslui
Parteneri
x close