Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi copii au rămas fără mamă și mătușă, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren, în Prelipca, Suceava

Doi copii au rămas fără mamă și mătușă, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren, în Prelipca, Suceava

O mașină a fost spulberată de tren, într-o comună din Suceava. Doi copii în vârstă de 2 și 4 ani au rămas fără mamă și fără mătușă, în urma accidentului cumplit.

Doi copii au rămas fără mamă și mătușă, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren, în Prelipca, Suceava
de Andreea Ştefan    |    13 Feb 2023   •   14:12

O familie a fost spulberată de tren, după ce autoturismul în care se afla a pătruns pe trecerea la nivel cu calea ferată dintre localitățile Salcea și Prelipca.

O femeie de aproximativ 30 de ani, care se afla la volan, și mătușa ei în vârstă de aproximativ 60 de ani, au decedat pe loc.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Copiii conducătoarei auto, pasageri pe locurile din spate ale autoturismul, au ajuns la spital.

Totul s-a petrecut cu puțin timp înainte de ora 13:00, pe drumul comunal DC64 Salcea – Prelipca.

La trecerea de cale ferată șoferița nu a oprit și a fost lovită în plin de trenul Interregio 1655 București – Suceava.

Mașina a fost târâită mai bine de 100 de metri, unde s-a lovit de un stâlp.

Din tren, nici un pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, pasagerii spun că ei au fost cei care au scos copiii dintre fiarele contorsionate.

La fața locului au intervenit mai multe forțe de la ISU Bucovina și Serviciul de Ambulanță. Au găsit copiii de 2 și 4 ani la circa 40 de metri distanță de mașină și i-au predat medicului de pe ambulanță.

Fetița de 4 ani era inconștientă, dar mai avea semne vitale. Ambii copii au fost transportați către Spitalul Județean Suceava. Se pare că băiețelul de doar 2 ani, care se afla în scoică, a suferit doar răni ușoare.

Mama și mătușa au rămas încarcerate în mașină. Au fost nevoie de minute bune pentru ca cei de la ISU să reușească să le scoată dintre fiarele contorsionate. Din păcate, ambele suferiseră răni incompatibile cu viața.

Acum polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact cum  s-a produs accidentul. Semnalele acustice și luminoase de la trecere sunt funcționale și se pare că femeia nu le-a respectat sau nu le-a observat. 

În zonă au mai fost accident similare, din păcate tot mortale, zona fiind una în care trenurile circulă cu peste 100 km/h.

În urma accidentului, trenul a rămas blocat mai bine de 2 ore, locomotiva fiind defectă. 

×
Subiecte în articol: Suceava spulberată
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close