Antena 3 CNN Actualitate Locale Mihai Chirică, primarul Iașului, la un pas de excludere din PSD

Mihai Chirică, primarul Iașului, la un pas de excludere din PSD

Mihai Chirică, primarul Iașului, la un pas de excludere din PSD
Sursa foto: Foto: Facebook
23 Ian 2017   •   15:36

Vicepreședintele PSD Mihai Chirică, primar al minicipiului Iași, a afirmat, la RFI, că nu crede că mitingul de duminică din Bucureşti reprezintă un început de lovitură de stat, aşa cum s-a exprimat liderul partidului, Liviu Dragnea.

”Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. O lovitură de stat în primul rând se programează de cei care vor să preia puterea. În momentul de faţă, nu s-a arătat neapărat o structură care vrea să preia puterea. Prin urmare, e un val de emoţie”.

Vicepreşedintele PSD consideră că prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis între manifestanţi ”nu a fost potrivită, pentru că nu putea aduce un element de discuţie între să spunem tabere, dacă putem vorbi despre tabere, ci dimpotrivă, a incitat o parte dintre manifestanţi, astfel încât pe acest fond nu se poate ajunge la o exprimare reală a unei democraţii”.

El a mai spus că ”PSD cu siguranţă nu va organiza contramanifestaţii, ăsta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred că se va pune vreodată în discuţie acest lucru. Sigur, la nivelul conducerii centrale se va lua o decizie în acest sens şi probabil că în zilele următoare va fi făcută publică”.

De cealaltă parte, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunțat că va propune excluderea din partid a lui Mihai Chirică.

 

×
Parteneri
Sursa infectării în cazul marelui actor Florin Piersic
x close