Antena 3 CNN Actualitate Locale Un minor băut a dărâmat gardul unei case în miez de noapte şi a ajuns cu maşina, cu roţile în sus, în curtea unei familii

Un minor băut a dărâmat gardul unei case în miez de noapte şi a ajuns cu maşina, cu roţile în sus, în curtea unei familii

Un adolescent în vârstă de 17 ani s-a urcat beat la volan şi a ajuns cu maşina răsurnată în curtea unor localnici din Moieciu de Sus.

Un minor băut a dărâmat gardul unei case în miez de noapte şi a ajuns cu maşina, cu roţile în sus, în curtea unei familii
Sursa foto: Infotrafic Brașov
de Georgiana Adam    |    05 Aug 2021   •   15:40

Autoturismul a rămas cu roţile în sus, iar şoferul minor şi pasagerul acestuia au fost transportaţi la spital.

Accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 04.35, în localitatea Moieciu de Sus din județul Brașov.

Minorul a dărâmat gardul casei, apoi s-a răsturnat cu maşina în curte

"Un tânăr, în vârstă de 17 ani, care conducea un autovehicul, a lovit gardul unui imobil, ulterior s-a răsturnat în curtea acestuia. 

Două persoane au fost examinate de către cadrele medicale sosite la fața locului, respectiv, conducătorul auto și pasagerul, aflat în autovehicul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La testarea tânărului, în vârstă de 17 ani, din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.61 mg/l alcool pur. 

În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. 

Şoferul are 17 ani, era băut şi nu are permis de conducere

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", se arată în comunicatul Poliţiei, remis, joi, presei.
 

×
Subiecte în articol: accident Brașov Moieciu de Sus
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close