Antena 3 CNN Actualitate Locale Mireasă din Vaslui, furată de la nuntă şi abandonată pe marginea drumului, după ce şoferul a fost săltat de Poliţie

Mireasă din Vaslui, furată de la nuntă şi abandonată pe marginea drumului, după ce şoferul a fost săltat de Poliţie

O mireasă din Vaslui a fost furată de la nuntă, în Muntenii de Sus, şi abandonată pe marginea unui drum, după ce şoferul a fost săltat de poliţişti, după un control de rutină.

Mireasă din Vaslui, furată de la nuntă şi abandonată pe marginea drumului, după ce şoferul a fost săltat de Poliţie
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Alin Tarnovschi    |    20 Aug 2021   •   10:17

Mireasa din Muntenii de Sus, judeţul Vaslui, a avut parte de o noapte a nunţii total diferită, după ce a fost furată şi apoi abandonată pe marginea drumului, după ce poliţiştii l-au săltat pe şofer.

Totul s-a întâmplat, în urmă cu câteva zile, atunci când mireasa a fost furată de la nunta organizată în comuna Muntenii de Sus şi dusă de "hoţi" în municipiul Vaslui.

Acolo, cu muzica la maximum, nuntaşii au oprit şi s-au distrat, însă au atras atenţia unui echipaj de Poliţie.

Astfel, poliţiştii i-au luat la întrebări pe tinerii petrecăreţi şi au înţeles că era vorba despre o mireasă furată.

Tânărul de la volan a spus că participă la o nuntă, în Muntenii de Sus, și că au furat mireasa, după care au decis să o plimbe prin Vaslui.

Mireasă furată în Vaslui, abandonată pe marginea drumului, după ce şoferul s-a urcat beat la volan

Şoferul a uitat să precizeze agenţilor că a consumat alcool înainte de a se urca la volan, însă poliţiştii l-au simţit şi l-au testat cu aparatul etilotest.

Rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul nu a mai fost lăsat să se urce la volan, fiind transportat cu autospeciala Poliţiei la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ceilalţi nuntaşi aflaţi cu mireasa fie nu aveau permis, fie băuseră, motiv pentru care au rămas abandonaţi în Vaslui până la sosirea unui alt nuntaş, care nu băuse.

Mireasa a reuşit însă, după câteva ore, să se întoarcă la propria nuntă, notează vasluianul.ro.

×
Subiecte în articol: Vaslui Muntenii de Sus
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close