Într-o perioadă în care tehnologia și inteligența artificială transformă tot mai multe domenii de activitate, familia Sîrb din Ilva Mică demonstrează că unele meserii nu pot fi înlocuite de roboți. George Sîrb este meșter curelar și continuă o tradiție transmisă din generație în generație. Pe lângă curele, mai face și chimire din piele naturală. Andreea, fiica lui, vrea să ducă meșteșugul mai departe și să adapteze motivele populare la tendințele actuale de design, potrivit Timp Online.
Povestea atelierului începe cu pasiunea transmisă din tată în fiu. George Sîrb a învățat meseria de la tatăl lui, care deprinsese tainele pielăriei de la meșteri evrei din Bistrița. A fost ucenic timp de trei ani, apoi a lucrat pe cont propriu, inclusiv în cadrul cooperației din localitate, în anii ’60.
„Moștenesc meseria de la tata, care a învățat-o la rândul lui de la evrei, chiar aici, la Bistrița. A fost ucenic timp de trei ani. El știa toate meseriile care țin de pielărie. Prin anii ’60, a lucrat la noi, în localitate, în cooperație. Eu de mic copil am făcut curele, am tăbăcit cizme, încălțăminte, în domeniul pielăriei am făcut tot ce s-a putut face”, povestește meșterul.
După Revoluție, interesul pentru portul popular și produsele realizate manual a scăzut, iar George Sîrb a fost nevoit să renunțe la meseria lui și s-a reorientat către construcții, pentru că trebuia să întrețină familia.
A frevenit la vechea pasiune în 2017, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în valoare de 70.000 de euro. Sprijinul financiar i-a permis să construiască și să doteze atelierul în care familia lucrează astăzi. Doi ani mai târziu, la încurajarea copiilor, meșterul a reluat confecționarea chimirelor, activitate pe care o desfășoară și în prezent.
Comenzile vin atât din România, cât și din străinătate, iar o parte importantă a producției ajunge în Maramureș, acolo unde oamenii încă prețuiesc portul popular.
Andreea Sîrb vrea să aducă motivele populare în designul contemporan
Tradiția familiei este dusă mai departe și de Andreea Sîrb, care are 29 de ani și care s-a implicat activ în dezvoltarea afacerii. Deși lucrează ca expert în monitorizare în cadrul unui Grup de Acțiune Locală, unde activează inclusiv în domeniul proiectelor cu finanțare europeană, ea muncește și la atelierul familiei.
Ea vrea să păstreze meșteșugul și să diversifice produsele. Vrea ca atelierul să facă și genți și poșete inspirate din simbolurile și motivele tradiționale specifice Văii Ilvei, Văii Someșului și întregului județ Bistrița-Năsăud.
„Vom diversifica gama de produse cât mai curând. La fel, inspirate din produsele tradiționale, din simbolurile tradiționale de pe Valea Ilvei, de pe Valea Someșului și, de ce nu, din tot județul. Ne gândim poate la niște poșete cu șiruri, cu mărgele, modele inspirate de pe cămășile tradiționale sau de pe pânzăturile pe care le purtăm”, explică Andreea.
Inițiativa urmărește să transforme elementele specifice portului popular în accesorii care pot fi purtate în viața de zi cu zi, păstrând, în același timp, identitatea culturală și simbolistica locală.
Experiența profesională a Andreei în domeniul fondurilor europene este un avantaj important pentru dezvoltarea atelierului. Primul proiect, demarat în 2016, a contribuit la amenajarea și dotarea spațiului de lucru, în timp ce o nouă inițiativă are ca obiectiv extinderea producției către domeniul marochinăriei.
Un meșteșug care ar putea avea viitor în era inteligenței artificiale
Andreea Sîrb consideră că produsele realizate manual au șanse să câștige tot mai mult teren, tocmai datorită caracterului lor autentic și a muncii pe care o presupune realizarea fiecărei piese.
„Consider că mai mult ca niciodată, pentru că inteligența artificială a început să preia tot mai multe ocupații, funcții, iar genul ăsta de meserie nu va putea fi preluat de niciun robot. Nu se poate face decât manual. Va fi de viitor”, spune tânăra.
Crede că interesul pentru obiectele lucrate cu migală și pentru produsele care păstrează o legătură autentică cu tradiția începe să revină, după o perioadă în care acestea au fost mai puțin prezente în viața cotidiană.
Prin munca lor, George și Andreea Sîrb încearcă să demonstreze că tradiția nu trebuie să rămână doar o mărturie a trecutului. Adaptată vremurilor actuale, aceasta poate deveni o resursă pentru dezvoltarea unei afaceri de familie și pentru păstrarea unui meșteșug care riscă să dispară.
