Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie a fost atacată de un urs în timp ce era cu vitele la păşune. Victima, rănită grav

O femeie a fost atacată de un urs în timp ce era cu vitele la păşune. Victima, rănită grav

O femeie a fost atacată de un urs în timp ce era cu vitele la păşune. Victima, rănită grav
Sursa foto: Foto: pixabay.com
08 Oct 2019   •   13:04

 O femeie de 50 de ani, din satul Ohaba-Ponor, în apropiere de Haţeg, a fost rănită grav după ce a fost atacată marţi de un urs în timp ce se afla cu vitele pe o păşune din vecinătatea unei păduri, victima fiind transportată la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.

Potrivit primelor date ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, ursul ar fi ieşit din pădure şi a atacat-o pe victimă, aceasta suferind mai multe răni la mâna şi piciorul stâng.

Pentru salvarea victimei, un echipaj SMURD de la subunitatea ISU din comuna Baru a intervenit la faţa locului, paramedicii fiind nevoiţi să parcurgă o parte din distanţă cu un autovehicul cu tracţiune integrală şi apoi pe jos.

"Echipajul de prim ajutor i-a acordat femeii îngrijirile medicale care s-au impus, iar după ce victima a fost stabilizată şi sângerarea a fost oprită, a fost transportată până la o ambulanţă cu medic, care a preluat-o pentru a fi transportată la spitalul din Petroşani", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Satul Ohaba-Ponor face parte din comuna Pui şi este situat la limita Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: urs Hunedoara atac
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close