Antena 3 CNN Actualitate Locale O fetiță de 7 ani și doi bărbați au ajuns la spital cu arsuri în urma unui incendiu, în Harghita

O fetiță de 7 ani și doi bărbați au ajuns la spital cu arsuri în urma unui incendiu, în Harghita

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seară la o casă aflată între localitățile Valea Strâmbă şi Voşlobeni, din județul Harghita. O fetiță de 7 ani și doi bărbați au ajuns la spital cu arsuri.

O fetiță de 7 ani și doi bărbați au ajuns la spital cu arsuri în urma unui incendiu, în Harghita
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    20 Aug 2022   •   22:51

”Un bărbat de 44 ani şi fiica lui de şapte ani, care au suferit arsuri, au fost transportaţi la Spitalul municipal din Gheorgheni de către aparţinători, iar bunicul, de 69 ani, care prezenta şi el arsuri, a fost transportat la spital de echipajul SMURD venit la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, potrivit g4media.ro.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, fiind alertat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Voşlobeni.

Incendiul se manifesta pe o suprafață de 40 de metri pătrați.

Pompierii l-au localizat și au acționat pentru stingerea focului.

×
Subiecte în articol: Harghita incendiu
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close