
O hală din sectorul 2 al Capitalei a foat cuprinsă de flăcări puternice vineri noapte.
Oamenii din zona respectivă au chemat imediat pompierii, care au intervenit de urgență. Operațiunea a fost extrem de dificilă penru că nu au putut ajunge cu toate autospecialele lângă clădire.
“Alimentarea autospecialelor s-a făcut din reţeaua stradală de hidranţi. Autospecialele nu pot pătrunde foarte aproape de hala incendiată, motiv pentru care alimentarea s-a făcut de la o autospecială la alta. Astfel încât să ajungem în fiecare dintre laturile halei”, a declarat Vasile Daniel, purtător de cuvânt al ISU, potrivit știrileprotv.
Echipajele de pompieri s-au luptat cu focul aproximativ patru ore.
“Am fost distruse în totalitate 4 standuri cu o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi şi afectate alte două. Etajele superioară, respectiv 1 şi 2 au fost protejate de incendiu”, a declarat Vasile Daniel, purtător de cuvânt al ISU.
Din fericire. nu au existat victime. Una dintre posibilele cauze ale producerii incendiului ar fi un scurtcircuit.