
Un eveniment rutier tragic a avut loc sâmbătă în zona uneia dintre ieșirile de pe autostrada A1 către municipiul Pitești, relatează Antena 3 CNN și Agerpres.
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a luat foc.
Potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, evenimentul s-a produs în zona intersecției de la Podul Viilor.
"Este vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile, care ulterior a luat foc. Echipajele operative ajunse la locul solicitării au identificat în interiorul vehiculului două victime carbonizate. (...) La sosirea colegilor noștri, incendiul se manifesta generalizat în interiorul habitaclului autoturismului", au precizat reprezentanții ISU Argeș.
"Eveniment rutier cu autoturism care a ieșit în afara carosabilului, ulterior luând foc, pe breteaua de ieșire de pe Autostrada A1 către zona Podul Viilor din municipiul Pitești. Din primele date, două persoane decedate se află în interior. Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi - Autostrada A1 sunt la fața locului pentru cercetări", a comunicat, la rândul său, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.
Pompierii au reușit să stingă incendiul.
Cele două victime carbonizate găsite în interiorul autovehiculului sunt un bărbat şi o femeie.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.