Antena 3 CNN Actualitate Locale Obuz găsit pe plaja din Sfântu Gheorghe. O echipă de infanterişti marini intervine pentru neutralizarea acestuia

Obuz găsit pe plaja din Sfântu Gheorghe. O echipă de infanterişti marini intervine pentru neutralizarea acestuia

Un obuz a fost găsit, marţi, pe plaja din Sfântu Gheorghe, iar militarii intervin pentru neutralizarea acestuia.

Obuz găsit pe plaja din Sfântu Gheorghe. O echipă de infanterişti marini intervine pentru neutralizarea acestuia
Sursa foto: Agerpres
de Silvia Preda    |    05 Apr 2022   •   18:43

Obuzul ar fi o lovitură de aruncător de grenade, fiind, cel mai probabil, fără încărcătură de exploziv, folosit pentru exerciţii.

Forţele Navale au transmis, marţi, că o echipă de militari EOD (specialişti în dezamorsarea dispozitivelor explozive) de la Regimentul 307 Infanterie Marină din Babadag execută o misiune în localitatea tulceană Sfântu Gheorghe, pentru a interveni asupra unui obuz, descoperit în apropierea gurii de vărsare a Dunării în Marea Neagră.

Obuzul este o lovitură de aruncător de grenade

"După apelul primit la numărul unic pentru urgenţe 112, specialişti ai Poliţiei, IGSU şi Poliţiei de Frontieră s-au prezentat la locul indicat. Din primele cercetări, s-a observat că obuzul este o lovitură de aruncător de grenade, fiind, cel mai probabil, o lovitură inertă (goală, fără încărcătură de exploziv, folosită pentru exerciţii). Conform procedurilor pentru astfel de situaţii, a fost restricţionată zona de plajă şi a fost solicitată intervenţia militarilor EOD”, se arată în comunicat. 
 
O echipă de infanterişti marini a fost trimisă către plaja din Sfântu Gheorghe pentru neutralizarea loviturii.
 

×
Subiecte în articol: obuz sfantu gheorghe Dunare Marea Neagrã
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close