Antena 3 Actualitate Locale Un om al străzii din Botoşani a găsit o avere la gunoi şi a plătit taxiul din banii lui să ajungă la Poliţie

Un om al străzii din Botoşani a găsit o avere la gunoi şi a plătit taxiul din banii lui să ajungă la Poliţie

de Alin Tarnovschi    |    17 Iul 2021   •   09:00
Un om al străzii din Botoşani a găsit o avere la gunoi şi a plătit taxiul din banii lui să ajungă la Poliţie
Sursa foto: Getty Images

Un om al străzii din Botoşani a găsit o avere într-un container pentru gunoi din zona Pacea şi a plătit taxiul din banii lui ca să ajungă mai repede la Poliţie.

Bărbatul de 53 de ani, din comuna Hăneşti, obişnuieşte să caute prin containerele de gunoi din Botoşani, iar în urmă cu câteva zile nu i-a venit să creadă atunci când a găsit o mică avere.

După ce a numărat banii, bărbatul a realizat că a găsit, în total, peste 20.000 de lei.

Fără să stea pe gânduri, acesta a luat un taxi, pe care l-a plătit din banii lui, şi a mers direct la Poliţie, de teamă să nu fie jefuit.

Povestea bărbatului a fost făcută publică pe pagina de Facebook - Atentie Politia Botosani.

"Un om al străzii a găsit un portofel plin cu bani și l-a dus direct la poliție. Bărbatul și-a plătit singur taxiul cu care a venit la poliție. Îi era frică să meargă pe jos cu o sumă atât de mare asupra lui.

In ziua de 13 iulie 2021, un bărbat de 53 de ani, din comuna Hănești, a găsit într-un container de depozitare a deșeurilor menajere, din municipiul Botoșani, zona Pacea, peste 20.000 de lei.

Bărbatul a venit la sediul IPJ Botoșani, unde a predat polițiștilor suma găsită.

Un astfel de comportament este lăudabil, mai ales că bărbatul respectiv face parte din categoria celor fără adăpost, iar în momentul în care a intrat în posesia banilor, s-a deplasat în cel mai scurt timp la sediul politiei.

Reamintim că însușirea bunului găsit reprezintă infracțiune dacă bunul nu este predat poliției în termen de 10 zile și se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă", se arată în postarea de pe Facebook.

Un om al străzii a găsit un portofel plin cu bani și l-a dus direct la poliție. Bărbatul și-a plătit singur taxiul cu...

Publicată de Atentie Politia Botosani pe Vineri, 16 iulie 2021

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close