Antena 3 CNN Actualitate Locale Oraş din România, supravegheat cu drone pentru a-i prinde pe infractori: "Intră, odată cu livrarea acestor echipamente, pe lista celor mai dotate orașe din țară"

Oraş din România, supravegheat cu drone pentru a-i prinde pe infractori: "Intră, odată cu livrarea acestor echipamente, pe lista celor mai dotate orașe din țară"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 11:19 15 Noi 2023 Modificat la 11:19 15 Noi 2023

Este vorba de Popeşti Leordeni, unde autorităţile locale vor astfel să pună capăt infractionalităţii. Aparatele vor survola localitatea zilnic pentru a putea fi identificati cei care comit ilegalităţi şi cei care au umplut orașul de gunoaie. Dronele au costat 120 mii euro şi au fost achiziţionate cu fonduri europene.

"Popești-Leordeni intră odată cu livrarea acestor echipamente pe lista celor mai dotate orașe din țară privind instrumentele de apărare și combatere a infracțiunilor la nivel local. Acestea vor survola orașul zilnic în căutarea și identificarea celor care au umplut orașul de gunoaie!”, a transmis primarul localității, Petre Iacob.

Două drone în valoare de aproximativ 120.000 lei bucata , vor survola orașul zilnic în căutarea și identificarea celor care au umplut orașul de gunoaie! Popești-Leordeni intră odată cu livrarea acestor echipamente pe lista celor mai dotate orașe din țară privind instrumentele de apărare și combatere a infracțiunilor la nivel local. Cele două drone sunt luate pe fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea uneia cu tot cu accesorii depășește un miliard lei vechi. Nu înainte de a vă invita să le vedeți în clipul atașat, atrag încă o dată atenția celor certați cu legea, că șansele să evite amenzi maxime și confiscarea mașinilor devin minime dacă vor fi prinși aruncând deșeuri ilegal. Și vor fi prinși! Ce pot face aceste drone de sunt atât de scumpe? * În primul rând nu se pot pilota decât de persoane instruite special cu examen și licență de zbor; * Au o autonomie în aer de câteva ore și pot survola cu ușurință tot orașul ajungând ușor până la 8 km distanță și 120 m înălțime (se pot înalța până la 500 m dar 120 este limita legală); * Sunt dotate cu sistem Night-Vision ( pot fi folosite și pe timp de noapte). * Pe timp de noapte dacă sunt coborâte asupra cuiva la o distanță de sub 10 m până la sol, se aprinde automat un far foarte puternic pentru imagini mult mai clare cu făptuitorii. * Dronei i se poate atașa și o goarnă foarte puternică ( accesorii pe care le avem) având posibilitatea de a comunica cu persoanele vizate și a le da indicații audio astfel încât să înțeleagă că nu au unde să se ascundă până la sosirea echipajului de poliție. * De asemenea aceste drone pot fi folosite la crearea de hărți actualizate precum și la identificarea anexelor gospodărești/ piscinelor și alte construcții nedeclarate la oficiul de taxe și impozite. Și lista poate continua... O seară frumoasă tuturor!

Publicată de Petre Iacob pe Marţi, 7 noiembrie 2023

Edilul a publicat pe o rețea de socializare un clip video în care prezintă dronele. Iacob a anunțat că pe dispozitive pot fi instalate și „goarne foarte puternice”.

"Dronei i se poate atașa și o goarnă foarte puternică (accesorii pe care le avem), având posibilitatea de a comunica cu persoanele vizate și a le da indicații audio astfel încât să înțeleagă că nu au unde să se ascundă până la sosirea echipajului de poliție”, a explicat primarul.

×
x close