Antena 3 CNN Actualitate Locale Cei patru copii ucraineni, căutaţi de Poliţia din Satu Mare după ce au dispărut dintr-o casă, au fost găsiţi

Cei patru copii ucraineni, căutaţi de Poliţia din Satu Mare după ce au dispărut dintr-o casă, au fost găsiţi

Patru copii ucraineni, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, au fost căutați de Poliția din Satu Mare, după ce au dispărut dintr-o casă în care se aflau în plasament. Ei au fost găsiţi după câteva ore.

Cei patru copii ucraineni, căutaţi de Poliţia din Satu Mare după ce au dispărut dintr-o casă, au fost găsiţi
de Vasile Dale    |    29 Oct 2023   •   19:09

Cei patru copii ucraineni au dispărut în jurul orei 02:00 dintr-un imobil din localitatea Certeze, unde se aflau în plasament, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare. Ei au fost găsiţi astăzi, în jurul orei 18.00, toţi fiind în siguranţă.

Dispariţia a fost anunţată la 112, iar localnicii şi poliţiştii au pornit în căutarea copiilor, fiind emis inclusiv un mesaj RO-Alert.

De asemenea, au fost mobilizate, în zona Pasului Hera, aproximativ 150 de forțe de ordine, însemnând polițiști, pompieri și salvamontiști.

Totodată, au fost aduse, de la Poliția de Frontieră, inclusiv drone cu termoviziune pentru căutarea minorilor.

Citește și: Filmare bodycam din timpul unei urmăriri cu focuri de armă, după ce un tânăr a furat o maşină din Suceava

În zona respectivă, frontiera României cu Ucraina este despărțită doar de râul Tisa, motiv pentru care s-a luat legătura și cu grănicerii din țara vecină, pentru intensificarea activităților de supraveghere.

Datele și semnalmentele celor patru minori sunt următoarele:

1. CAZAC ILIE, de 11 ani
Semnalmente: Înălțime aproximativă 1.50 metri, greutate aproximativă 35 de kg, ochi căprui, păr șaten scurt. La data dispariției, purta o geacă neagră și un rucsac roșu.

2. GALLIMULLIN MACSIN, de 12 ani
Semnalmente: Înălțime aproximativă 1.50 metri, greutate aproximativă 40 de kg, ochi căprui, păr șaten scurt.
La momentul dispariției, purta o geacă neagră.

3.JABENKO TETIANA, de 15 ani
Semnalmente: Înălțime aproximativă 1.55 metri, greutate aproximativă 43 de kg, ochi căprui, păr șaten de lungime medie.
La data dispariției, purta o geacă gri, pantofi tip sport roșii și un rucsac portocaliu.

4.PUNK MYKOLA, de 14 ani
Semnalmente: Înălțime aproximativă 1.55 metri, greutate aproximativă 48 de kg, ochi căprui, păr șaten scurt.
La momentul dispariției, purta o geacă albastră, blugi verzi și un rucsac portocaliu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close