Evenimentul s-a produs joi seara, când băieţii au intrat într-un magazin cunoscut din localitate. În momentul acela, paznicul i-a atenționat pe cei doi că accesul este permis doar cu mască de protecție, aşa cum prevede şi legea.
Aceștia nu au dorit să poarte masca de protecţie şi au încercat să pătrundă în magazin, fără să respecte măsurile sanitare.
Paznicul le-a restricționat accesul, iar în acel moment ei au ripostat şi l-au lovit peste faţă. Nu s-au limitat la atât, în momentul în care au ieşit din magazin au spart şi geamul de la uşa de la intrare.
Paznicul a încercat să fugă după ei, dar tinerii s-au făcut nevăzuți. Poliția a ajuns la faţa locului şi a făcut cercetări. Până la acest moment, agresorii nu au fost prinși, dar polițiștii încearcă să îi identifice după înregistrările de pe camerele de supraveghere şi din declarațiile martorilor.