Antena 3 CNN Actualitate Locale Peste o mie de credincioşi la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu din Neamţ

Peste o mie de credincioşi la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu din Neamţ

Mai bine de 1.000 de credincioși s-au strâns în curtea mănăstirii Petru Vodă din Neamț pentru a-l comemora pe părintele Iustin Pârvu care a trecut la cele veșnice acum opt ani. Locul în care a fost înmormântat a devenit loc de pelerinaj încă din 2013.

Peste o mie de credincioşi la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu din Neamţ
12 Iun 2021   •   18:39

Enoriașii s-au strâns în curtea mănăstirii încă de la primele ore ale dimineții. Cu toții au vrut să fie la pomenirea celui care, după aproape 17 ani de detenție comunistă, a afirmat că a trăit cea mai importantă experiență pe care o poți avea în timpul vieții, să te cunoști pe tine însuți pe calea suferinței.

Soborul de preoți care a ținut slujba a fost condus de episcopul Vicar al Aradului Emilian Crișan.

A ascultat de Dumnezeu mai mult decât a ascultat de oameni și se vede că din faptele lui deosebite prin ucenicii pe care i-a format, prin mulțimea de oameni pe care i-a spovedit, de fapt, a împlinit poruncile lui Dumnezeu.

Mormântul părintelui Iustin se află în curtea Mănăstirii Petru Vodă şi a devenit loc de pelerinaj încă de ziua înmormântării.

„Când îl priveai, spunea tot", mărturisește o femeie.

 „Era un om sfânt, blând și foarte ferm ca atitudine", şi-a mai amintit cineva.

 "Eu am trecut prin niște faze extraordinare, niște cumpene de sănătate din care nu oricine scapă și Mm-am rugat și m-a ajutat și am scăpat", a mai mărturisit cineva.

Părintele Iustin Pârvu s-a mutat la domnul în 2013, după o suferință de mai multe săptămâni.

×
Subiecte în articol: părintele Iustin Părvu Neamţ pelerinaj
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close