Antena 3 CNN Actualitate Locale Şase oameni grav răniţi la o pensiune din Valea Doftanei, după ce terasa pe care se fotografiau s-a rupt

Şase oameni grav răniţi la o pensiune din Valea Doftanei, după ce terasa pe care se fotografiau s-a rupt

Incident teribil la Valea Doftanei, Prahova, acolo unde şapte oameni au căzut, cu tot cu balcon, de la aproape patru metri înălțime, în timp ce își făceau poze la o pensiune. Şase dintre ei au ajuns în stare gravă la spital, cu multiple fracturi.

Şase oameni grav răniţi la o pensiune din Valea Doftanei, după ce terasa pe care se fotografiau s-a rupt
de Claudia Popovici    |    24 Iul 2022   •   18:37

În total, şapte oameni se aflau pe terasă în momentul în care aceasta s-a rupt şi a căzut în gol.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, turiştii făceau o poză de grup pe terasă în momentul în care construcția s-a rupt.

'"În jurul orei 16:00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că podeaua unei terase exterioare a unei unități de cazare din comuna Secăria s-ar fi rupt, în timp ce se aflau mai multe persoane pe ea. 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba de 7 persoane cu vârste cuprinse între 36 si 68 de ani, care au fost rănite.

Şase dintre persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", se arată într-o informare a IPJ Prahova.

×
Subiecte în articol: valea doftanei turisti balcon terasa
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close