Antena 3 CNN Actualitate Locale PERSEIDE 2019. Unde și cum se pot vedea perseidele în această seară

PERSEIDE 2019. Unde și cum se pot vedea perseidele în această seară

PERSEIDE 2019. Unde și cum se pot vedea perseidele în această seară
12 Aug 2019   •   15:30

PERSEIDE 2019. Locuitorii municipiului Bistriţa sunt aşteptaţi luni seara, pe Dealul Budacului, la o petrecere organizată în cinstea Perseidelor de către asociaţia de tineret "PointOfView21", ocazie cu care vor putea admira ploaia de stele căzătoare cu ajutorul unor telescoape astronomice. 

Organizatorii evenimentului au anunţat pe pagina de Facebook a asociaţiei că petrecerea va începe la ora 20,00 cu momente artistice susţinute de tineri artişti locali şi va fi continuată cu karaoke şi lansare de lampioane. 

PERSEIDE 2019 Pentru copiii care vor veni însoţiţi de părinţi au fost pregătite jocuri surpriză şi picturi pe faţă. 

Bistriţenii care vor da curs invitaţiei vor primi informaţii despre harta astrală şi vor putea vedea, inclusiv cu ajutorul telescoapelor, stelele căzătoare. 

PERSEIDE 2019 "Perseidele reprezintă unul dintre roiurile de fragmente de meteori pe care Pământul le intersectează pe parcursul unui an. Veţi avea şansa să meditaţi asupra propriilor dorinţe, observând cerul alături de oameni cu adevărat pasionaţi de acest domeniu. Vom face o introducere în orientarea pe cer, cu un laser astronomic, urmând apoi să observăm Constelaţiile Zodiacale vizibile pe timpul verii", se precizează în anunţul organizatorilor. 

PERSEIDE 2019 Cei care doresc să admire Perseidele de pe Dealul Budacului sunt sfătuiţi să îşi aducă, pe lângă prieteni şi familie, şi pături, pe care să se întindă pentru a observa mai bine spectacolul de pe cer. 

PERSEIDE 2019 Intrarea la acest eveniment este liberă, dar asociaţia va amplasa o urnă de donaţii pentru cei care doresc să contribuie financiar, banii urmând să ajungă la un centru pentru protecţia copiilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close