Antena 3 CNN Actualitate Locale Pesta porcină africană, confirmată într-o fermă din Bistrița-Năsăud

Pesta porcină africană, confirmată într-o fermă din Bistrița-Năsăud

Pesta porcină africană a fost confirmată la porcii domestici dintr-o exploatație din localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud.

Pesta porcină africană, confirmată într-o fermă din Bistrița-Năsăud
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    12 Mai 2021   •   11:25

Centrul Local de Combatere a Bolilor a decis instituirea unei zone de protecție de minim trei kilometri în jurul focarului, care la rândul ei trebuie să fie într-o zonă de supraveghere cu o rază de cel puțin 10 kilometri, potrivit unui comunicat al Prefecturii Bistrița-Năsăud.

Conform Prefecturii, zona de protecţie cuprinde localitătile Lechinţa şi Vermeş, iar cea de supraveghere localităţile Bidiu, Enciu, Sîniacob, Feleac, Ţigău, Chiraleş, Şirioara, Podirei, Chintelnic, Arcalia, Şieu-Măgheruş, Crainimăt, Sărăţel, Sărata, Viişoara, Domneşti, Herina, Neţeni, Albeştii Bistriţei, Galaţii-Bistriţei,Tonciu, Dipşa, Sîngeorzu-Nou, Bungard, Moruţ, Matei, Corvineşti.

Din zona afectată fac parte şi fondurile de vânătoare Sîniacob, Matei, Albeşti, Bozieş, transmite Mediafax

 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close