Antena 3 CNN Actualitate Locale Un pieton a fost acroşat de un poliţist care mergea în marşarier. Victima a murit la spital

Un pieton a fost acroşat de un poliţist care mergea în marşarier. Victima a murit la spital

Un bărbat de 59 de ani din comuna Vâlcele, județul Olt, a murit la spital după ce a fost lovit cu mașina de un polițist aflat în timpul liber.

Un pieton a fost acroşat de un poliţist care mergea în marşarier. Victima a murit la spital
Sursa foto: Agerpres
de Silvia Preda    |    20 Iun 2022   •   20:04

Accidentul s-a petrecut sâmbătă, 18 iunie, în comuna olteană Vâlcele. Poliţistul l-a lovit pe pieton în timpul unei manevre de mers cu spatele.

"La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 13:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, pe Drumul Judeţean 653, în comuna Vâlcele, judeţul Olt. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din oraşul Drăgăneşti Olt, care, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, a acroşat un pieton aflat pe partea carosabilă, respectiv un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Vâlcele.

În urma evenimentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, ulterior fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Nr. 1 Craiova, unde în noaptea de 18/19 iunie a.c. a decedat", au transmis, astăzi, reprezentanţii IPJ Olt, transmite adevarul.ro.

Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Testarea pietonului nu a fost posibilă, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge la unitatea spitalicească.

"Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă (n. red. - iniţial s-a întocmit dosar pentru vătămare corporală din culpă), fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", au mai transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Şoferul de 31 ani, din Drăgăneşti-Olt, este poliţist în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi se afla în timpul liber.

×
Subiecte în articol: pieton politist marşarier
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close