În ce stare e copilul găsit inconștient în piscină, la un aquapark în Oradea. Medicii se tem că a stat sub apă peste 5 minute
Publicat acum 15 ore si 7 minute
Un microbuz în care se aflau 13 persoane şi un autoturism au fost implicate într-un accident, în judeţul Hunedoara. În urma acestuia activat Planul Roşu de intervenţie.
La faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD, trei ambulanţe SAJ şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
13 persoane au fost transportate de către echipajele medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe Petroşani.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, şoferul autoturismului a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu microbuzul care circula regulamentar, pe sensul de mers Petroşani-Aninoasa.