Antena 3 CNN Actualitate Locale Plantație de canabis în curtea unui tânăr din Iași. Bărbatul făcuse o seră în spatele casei

Plantație de canabis în curtea unui tânăr din Iași. Bărbatul făcuse o seră în spatele casei

Plantație de canabis în curtea unui tânăr din Iași. Bărbatul făcuse o seră în spatele casei
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    23 Oct 2019   •   18:01

Procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui tânăr pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, după ce au descoperit în curtea acestuia o plantaţie de canabis.

Potrivit unui comunicat remis presei, în cursul anului 2019, bărbatul a înfiinţat o plantaţie de canabis cu ajutorul soţiei, la adresa la care locuiesc împreună cu fiica minoră, în localitatea Tomeşti.

Pe terenul curţii situat în spatele casei, în interiorul unor sere construite din lemn şi acoperită cu folie din plastic, cei doi aveau o plantaţie ilicită de canabis de tip indoor, în scopul recoltării şi obţinerii drogului de risc. Drogurile erau destinate atât comercializării, cât şi consumului personal.

„În urma percheziţiei domiciliare, au fost ridicate 3 kilograme de canabis, precum şi alte bunuri şi materiale utilizate în derularea activităţii infracţionale. În cursul zilei de astăzi inculpatul a fost prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, cu sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, Alba, Bucureşti şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi”, se menţionează în comunicatul de presă. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: canabis DIICOT Iași procurori trafic droguri
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close