Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr poliţist aflat în misiune a fost lovit de o maşină, pe o stradă din Botoşani

Un tânăr poliţist aflat în misiune a fost lovit de o maşină, pe o stradă din Botoşani

Un poliţist de 24 de ani a fost lovit de un autoturism care a încercat să facă o depășire nepermisă.

Un tânăr poliţist aflat în misiune a fost lovit de o maşină, pe o stradă din Botoşani
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Mar 2024   •   21:11

Potrivit poliţiştilor botoşăneni, accidentul a avut loc în această seară în oraşul Flămânzi, acolo unde agentul de 24 de ani executa activități specifice de circulație rutieră.

"În momentul în care a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, acesta a redus viteza pentru a opri, iar din spate, pe același sens de deplasare, s-a angajat în depășire un alt auto, care l-a acroșat pe polițist, care purta uniformă, cu elemente reflectorizante, specifică Poliției rutiere", transmite IPJ Botoşani.

Poliţistul lovit a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

 

×
Subiecte în articol: poliţist lovit accident rutier Botoșani
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close