Antena 3 CNN Actualitate Locale Poliţist lovit cu o rangă de mama unui tânăr pe care încerca să îl imobilizeze, în Vălenii Lăpuşului

Poliţist lovit cu o rangă de mama unui tânăr pe care încerca să îl imobilizeze, în Vălenii Lăpuşului

Un poliţist a fost lovit cu o rangă, după ce a încercat să aplaneze un conflict între mai multe familii, într-o comună din Maramureş. Mama unui tânăr pe care poliţiştii încercau să îl imobilizeze a pus mâna pe o rangă şi l-a lovit pe unul dintre agenţi. Acesta a ajuns de urgenţă la spital.

Poliţist lovit cu o rangă de mama unui tânăr pe care încerca să îl imobilizeze, în Vălenii Lăpuşului
Sursa foto: Hepta
de Vasile Dale    |    15 Mar 2023   •   07:26

"Vineri, 10 martie, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției 7 Suciu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, în cartierul Ponorâta-Stârci, din localitatea Vălenii Lăpușului, are loc un scandal.

La fața locului, polițiștii au aplanat scandalul, iar la scurt timp, mai mulți minori au început să se certe. Situația a degenerat, implicându-se și părinții minorilor, împrejurări în care, un tânăr, de 25 de ani ar fi agresat fizic un bărbat, de 36 de ani.

În timp ce polițiștii încercau să îl imobilizeze pe tânărul de 25 de ani, e unul dintre polițiști ar fi fost agresat fizic cu un corp dur, de către mama tânărului, o femeie, de 44 de ani.

Agentul de poliție agresat s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La sediul poliției au fost conduse 6 persoane pentru audieri. În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice", se arată într-o informare a IPJ Maramureş.

×
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close