Antena 3 CNN Actualitate Locale Ionuț și Bianca, doi polițiști din Argeș, au salvat o femeie, mamă a patru copii, după ce a căzut și s-a lovit puternic: ”Era inconștientă și respira greu”

Ionuț și Bianca, doi polițiști din Argeș, au salvat o femeie, mamă a patru copii, după ce a căzut și s-a lovit puternic: ”Era inconștientă și respira greu”

Doi polițiști din Argeș au salvat de la moarte o mamă a patru copii, după ce au auzit un strigăt de ajutor de la o locuință vecină. Oamenii legii au găsit-o în stare de inconștiență.

Ionuț și Bianca, doi polițiști din Argeș, au salvat o femeie, mamă a patru copii, după ce a căzut și s-a lovit puternic: ”Era inconștientă și respira greu”
Sursa foto: IPJ Argeș
de Roxana Mihăiescu    |    14 Apr 2024   •   16:45

În cursul zilei de sâmbătă, Ionuț și Bianca, doi polițiști din Argeș, se aflau în timpul programului de lucru în satul Calotești din comuna Budeasa, când au auzit în drumul public o persoană strigând după ajutor.

O femeie, în vârstă de 56 de ani, a fost găsită în stare de inconștiență în curtea propriei gospodării.

Cei doi polițiști au intervenit rapid și i-au acordat primul ajutor, iar mai apoi a fost solicitată o ambulanță la fața locului.

”Imediat, polițistul, care are cunoștințe pentru acordarea primului ajutor, a observat că femeia era inconștientă și respira greu, neregulat, efectuând compresii toracice, ajutat de unul dintre copiii femeii, apoi acționând pentru dezobstrucția căilor aeriene și punând persoana în poziția laterală de siguranță”, informează IPJ Argeș, notează anchetaonline.ro.

Potrivit informațiilor furnizare de IPJ Argeș, femeia, mamă a patru copii, căzuse de pe scaun și se lovise puternic la nivelul feței.

Polițiștii au fost înștiințați de către apropiații femeii că aceasta suferă de o boală gravă și că ar fi suferit o criză de epilepsie.

”În urma acțiunii asupra femeii și a degajării căilor respiratorii, femeia a început treptat să își revină, în aproximativ 5 minute ajungând să respire ușor, în toată perioada fiind monitorizată de polițist”, mai precizează IPJ Argeș.

La fața locului a sosit o ambulanță, care a preluat-o pe femeie și a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Pitești pentru îngrijiri.

Din fericire, femeia se află într-o stare bună în acest moment.

”Îi felicităm pe colegii noștri, Ionuț și Bianca, pentru prezența de spirit și modul în care au acționat, și le dorim să aibă cât mai multe intervenții reușite”, a mai transmis IPJ Argeș.

×
Subiecte în articol: politisti Argeş femeie
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc
x close