Antena 3 CNN Actualitate Locale Un pompier care făcea taximetrie a fost luat la bătaie de clienţi şi s-a răsturnat cu maşina, în Vaslui

Un pompier care făcea taximetrie a fost luat la bătaie de clienţi şi s-a răsturnat cu maşina, în Vaslui

Un pompier din Vaslui, care făcea taximetrie în timpul liber, a fost victima unei agresiuni în urma căreia a fost la un pas să-și piardă viața.

de Adriana Drăghici    |    23 Apr 2024   •   11:02

El a luat în mașină mai mulți bărbați care, la un moment dat, l-au luat la bătaie și i-au răsturnat mașina pe șosea.

"Tânărul de 23 de ani este pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Pentru a câștiga un ban în plus, el face taximetrie în timpul liber.

Taximetristul a luat în mașină trei indivizi din localitatea Lipovăț, care consumaseră băuturi alcoolice.

La un moment dat, aceștia au devenit recalcitranți și l-au agresat pe șofer, punând inclusiv mâna pe volanul autoturismului.

În această situație, taximetristul a pierdut controlul asupra direcției de mers iar mașina a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție

Taximetristul a rămas inițial încarcerat, fiind scos din autoturism chiar de către colegii săi pompieri.

Cei trei indivizi pe care îi luase în mașină au continuat să facă scandal în mijlocul străzii, chiar și la sosirea poliției.

Toate persoanele aflate în mașina răsturnată au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

În acest caz, poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Adriana Drăghici.

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close