Antena 3 CNN Actualitate Locale Pompierii din Giurgiu caută un tânăr de 18 ani dispărut în Dunăre. Băiatul se afla la scăldat, cu prietenii

Pompierii din Giurgiu caută un tânăr de 18 ani dispărut în Dunăre. Băiatul se afla la scăldat, cu prietenii

Pompierii din Giurgiu intervin duminică după-amiaza pentru căutarea unui tânăr de aproximativ 18 ani, dat dispărut în Dunăre, în zona localității Gostinu.

Pompierii din Giurgiu caută un tânăr de 18 ani dispărut în Dunăre. Băiatul se afla la scăldat, cu prietenii
Sursa foto: giurgiuveanul.ro
de Iulia Gorgorin    |    05 Iun 2022   •   17:57

Potrivit ISU Giurgiu, pompierii au fost sesizați să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de aproximativ 18 ani, care a intrat în Dunăre, în zona localității Gostinu, și nu a mai ieșit la suprafață.

Un alt băiat, de aceeași vârstă, a fost scos la timp din apă de oamenii care se aflau în apropiere, cu o barcă.

Din primele informații ale pompierilor, cei doi se aflau la scaldat împreună cu mai mulți prieteni.

La fața locului se intervine cu echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o barcă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. De asemenea, a fost solicitat și sprijinul ISU București-Ilfov, care a trimis echipajul de scafandri.

Medicii i-au acordat primul ajutor tânărului găsit la mal. Acesta era conștient și cooperant și a fost transportat la spital.

În paralel, se efectuează căutări cu barca, împreună cu echipajul de scafandri pentru găsirea celuilalt tânăr.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: pompieri Giurgiu Gostinu
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close