În urmă cu un secol, galeriile peşterilor Ponorici şi Cioclovina din Munții Șureanu formau centrul unui centru minier în jurul căruia se dezvoltase o adevărată industrie. Exploatarea de guano a fost descoperită în anul 1912, iar Cioclovina ocupa, potrivit specialiştilor, locul al doilea în lume în ce priveşte rezervele de guano-fosfaţi, scrie Adevărul.
Galeriile create de natură care se întind pe mai mult de opt kilometri, se ramifică în adâncurile pământului, iar de acolo localnicii extrăgeau „bălegarul“ de lilieci amestecat cu sedimente şi rămăşiţe ale nenumăraţilor urşi de peşteră, pentru a-l folosi ca îngrăşământ în agricultură.
Tone de guano au luat drumul Imperiului Austro-Ungar, iar în primele decenii ale secolului XX, se estimează că au fost extrași peste 30.000 de metri cubi de gunano - fosfat.
Dacă România interbelică industria îngrăşămintelor chimice era slab dezvoltată, pe vremea comuniştilor, exploatarea de guano s-a redeschis, îngrăşământul fiind dus la serele lui Ceauşescu. După 1990 însă, exploatarea a fost închisă pentru a apăra peştera Cioclovina de vînătorii de guano, potrivit Asociaţiei Speologice Speotimiş.
Deși există încă zăcăminte suficiente, galeria minieră care duce în adâncurile peşterii a fost închisă, iar din anii 2000, accesul în Peştera Cioclovina Uscată – principala intrare minieră, este oprit.
