Antena 3 CNN Actualitate Locale Preot din Vaslui, acuzat de violenţă domestică de fosta soţie. Poliţia a emis ordin de protecţie

Preot din Vaslui, acuzat de violenţă domestică de fosta soţie. Poliţia a emis ordin de protecţie

Preotul Petru Damian, slujitor la biserica din curtea Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, a fost acuzat de violență domestică. Pentru că nu este la prima abatere, fosta soţie a cerut ordin de protecţie. Iată ce acuzații ii aduce.

Preot din Vaslui, acuzat de violenţă domestică de fosta soţie. Poliţia a emis ordin de protecţie
Sursa foto: Mediafax_Foto-Alexandru_Dobre
de Claudia Popovici    |    17 Noi 2022   •   22:21

Potrivit presei locale, preotul Petru Damian nu este la prima abatere de acest gen, însă pentru a salva familia femeia l-a tot iertat până acum. 

Mai exact, în luna aprilie, soția sa a mai avut tentativa de a obține un astfel de ordin de protecție, după ce preotul o lovise cu furie.

Deşi au divorțat pe cale amiabilă la notar, certurile dintre preot şi fosta soţie au continuat, mai ales că cei doi locuiesc sub același acoperiș.

Acum, în postul Crăciunului, fosta soție a cerut din nou instanței ordin de protecție și de data asta nu a mai dat înapoi, notează vremeanoua.ro

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Astfel, preotul Petru Damian nu mai are voie să se apropie timp de 60 de zile de fosta sa soţie și de copil la mai puțin de 50 de metri și trebuie să părăsească căminul conjugal.

Mai mult, acesta riscă să îşi piardă şi dreptul de a sluji pentru că a omis să-şi anunțe superiorii, de la biserica din curtea Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), că a divorțat. 

Preotul Petru Damian oficiază slujbe pentru copiii abandonați în maternități sau pentru persoanele bolnave și în nevoie, din sistemul DGASPC.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close