Antena 3 CNN Actualitate Locale Președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu, declarat incompatibil de ANI

Președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu, declarat incompatibil de ANI

Președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu, declarat incompatibil de ANI
31 Ian 2019   •   16:33

Marius Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost găsit în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis joi AGERPRES, Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că Marius Horia Ţuţuianu, actualmente preşedinte al CJ Constanţa, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 - 30 martie 2016, întrucât a exercitat simultan funcţia de consilier judeţean şi pe cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Neptun Olimp SA, realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială.

De asemenea, arată inspectorii de integritate, pe perioada exercitării mandatului de consilier judeţean, între Consiliul Judeţean Constanţa şi Lantana Style SRL, societate în cadrul căreia soţia persoanei evaluate a exercitat calitatea de asociat unic şi administrator, s-ar fi derulat un acord - cadru privind furnizarea de solarii complet echipate, în valoare de 100.000 lei.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close