Antena 3 CNN Actualitate Locale Primele mărturisiri ale elevului bătut de cele trei femei într-o școală din Constanța

Primele mărturisiri ale elevului bătut de cele trei femei într-o școală din Constanța

Primele mărturisiri ale elevului bătut de cele trei femei într-o școală din Constanța
Sursa foto: foto: Pexels
31 Ian 2018   •   17:14

Elevul bătut fără milă de trei femei într-o școală din Constanța a făcut primele mărturisiri despre ceea ce i s-a întâmplat. 

Copilul de 14 ani a explicat că s-a trezit, dintr-o dată, că e lovit de la spate de cineva și a căzut la pământ. Ulterior a văzut că a fost lovit de o femeie, nu de colegi, așa cum credea inițial. 

“Eram în holul şcolii, la etajul doi, unde sunt şi camerele de supraveghere, şi vorbeam cu doi băieţi. Deodată vine de la spate o mămică şi îmi dă cu ceva în cap şi nu am mai văzut nimic, am căzut pe jos, după aceea mai vin încă două. Eu am crezut la început că erau nişte copii,  nu mi-am dat seama că erau nişte doamne”, a povestit elevul, potrivit news.ro. 

Acesta a mai spus că nu a intrat în conflicte cu copiii acelor femei, ci chiar se distrau împreună și râdeau în urmă cu doar câteva zile. 

“Nu am avut conflicte cu copiilor lor. Ne-am certat, ne mai jucam, ne mai împingeam, făceam glume, dar eu în fiecare seară, chiar alaltăieri, am mers cu mama copilului şi cu el acasă şi râdeam pe drum şi a doua zi nu ştiu ce s-a întâmplat”, a mai spus Mustafa.

Se pare că în apărarea lui au sărit sora și încă un coleg, dar la rândul lor au fost loviți și ei. 

“Sora mea şi un coleg s-au băgat în faţă, doamnele acelea fără inimă au dat şi în ei, le-au dat un pumn, doi, mie au vrut să-mi arunce telefonul. Eu am aşteptat, am zis să nu mă ripostez, am zis că vin paznicii, dar nici un paznic nu era. S-au băgat doamna de română şi doamna de sport, s-au băgat femeile şi paznicii nu au venit”, a mai declarat Mustafa. 

×
Subiecte în articol: şcoală
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close