Antena 3 CNN Actualitate Locale Profesor de 66 de ani, relații sexuale orale cu o elevă cu 50 de ani mai tânără. Imaginile au ajuns pe internet

Profesor de 66 de ani, relații sexuale orale cu o elevă cu 50 de ani mai tânără. Imaginile au ajuns pe internet

Un profesor de 66 de ani din Giurgiu a fost reținut pentru că timp de 2 ani a întreținut relații sexuale cu o elevă a sa, încă de când aceasta era clasa a opta. Profesorul a filmat o parte din actele sexuale. Bărbatul o plătea cu sume cuprinse între 200 și 300 de lei, conform anchetatorilor.

Profesor de 66 de ani, relații sexuale orale cu o elevă cu 50 de ani mai tânără. Imaginile au ajuns pe internet
Sursa foto: pixabay
12 Iun 2020   •   13:08

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat că ”în cursul zilei de ieri, procurorii DIICOT de la Biroul Teritorial Giurgiu au reținut un bărbat în vârstă de 66 de ani, cadru didactic, pentru săvârșirea acțiunilor de acte sexuale cu un minor și pornografie infantilă. Doresc să menționez faptul că DIICOT a fost sesizat cu privire la această cauză în data de 28 mai, anul acesta, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu. În perioada infracțională, septembrie 2017 - iunie 2019, în mai multe rânduri, cadrul didactic, profesor în cadrul unei școli gimnaziale de pe raza județului Giurgiu, a întreținut relații sexuale orale cu o persoană vătămată minoră atât în perioada în care aceasta era în clasa a VIII-a, cât și ulterior acelei perioade, în schimbul unei sume de bani, 200 - 300 de lei”. 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Giurgiu au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a cadrului didactic, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor in formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată.

„S-a stabilit faptul că, în perioada septembrie 2017-iunie 2019, în mai multe rânduri, inculpatul A.G., în vârstă de 66 de ani, profesor în cadrul unei școli gimnaziale situate raza județului Giurgiu a întreținut relații sexuale orale cu o persoană vătămată minoră, atât în perioada în care aceasta era în clasa a VIII-a, în anul de învățământ 2017—2018, cât și ulterior acelei perioade, în schimbul unor sume de bani, respectiv 200 lei, alteori 300 lei, pe care profesorul îi oferea părții vătămate atât din proprie inițiativă, cât și uneori la solicitarea acesteia”, potrivit sursei citate.

Totodată, în perioada iulie 2017 – 20 februarie 2020, inculpatul a produs un număr de 11 materiale pornografice cu persoana vătămată minoră, în cadrul unor sesiuni de comunicare video cu aceasta.

În cursul zilei de vineri, individul urmează să fie prezentat Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

×
Subiecte în articol: profesor Giurgiu eleva
Parteneri
Un nou val de aer rece va traversa România
x close